duminică, 4 martie 2018

Principiul stratificării în îmbrăcămintea medievală


Reconstituirea unei ținute de iarnă din Europa Centrală a secolului al XIV-lea


Salutare tuturor iubitorilor de reenactment, arheologie experimentală și istorie vie! 

Foarte mulți  consideră iarna ca fiind o perioadă extra-sezon, în care activitățile de reconstituire istorică sunt puse pe pauză, lucrându-se doar la echipament. Lumea se ferește de anotimpul rece, de regulă, din cauza convingerii că echipamentul nu rezistă la frig și umezeală. Să nu uităm, însă, că între secolele XIII și XVIII lumea a trecut printr-o "mică eră glaciară", iar temperaturile medii ale fiecărui anotimp erau mult mai scăzute decât în contemporaneitate, iar hainele erau adaptate condițiilor. Așadar, dacă garderoba de reenactment este făcută cu seriozitate și pe baza unor izvoare, iarna nu ar trebui să pună probleme nimănui. 

Utilizarea materialelor naturale -cu precădere inul și lâna- și stratificarea acestora sunt elementele cheie ale luptei omului medieval cu gerul iernii. Și funcționează chiar bine, dragi prieteni. 

Nota bene! Omul medieval evita, pe cât posibil, să petreacă mult timp afară iarna. Eu am activat pe afară în ținuta de mai jos timp de aproape cinci ore, fără să simt frigul sau umezeala!

Vizionare plăcută!



Iată și câteva reprezentări și izvoare arheologice din a doua jumătate a secolului al XIV-lea:      


 
Christine de Pizan - "Cartea Reginei"




Speculum Humanae Salvationis - Köln, 1360


Flirtul cu bulgăreală... Pagină de calendar, 1390

Ciorapi lungi "chausses" , dintr-un mormânt din Herjolfsnes , Norvegia (a doua jumătate a secolului al XIV-lea)


Inventarul vestimentar al "Omului din Bocksten" - databil între 1350 și 1380


               

 Reprezentarea unei glugi - pictura bisericii evanghelice de la Șmig, județul Sibiu.
(Sursa: medievistica.ro)

"Braies"- izmene cu șnur pentru legarea ciorapilor înalți, detaliu al picturii bisericii evanghelice din Mălâncrav.
(Sursa: medievistica.ro)

Ciorapi în două culori ("miparti") - detaliu al picturii bisericii reformate din Sic, județul Cluj (sursa: medievistica.ro)

Meșter pielar lucrând la gentuțe de curea 
(Mendel Hausbuch, folio 29v, cca 1425, Nürnberg)

Așadar, nu uitați să vă îmbrăcați bine și să ne bucurăm de zăpadă! Dacă încălzirea continuă în ritmul acesta, iarna ar putea deveni un refugiu pentru reenactorii Evului Mediu!

Păstrați istoria vie!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu