O încercare de meșteșug gotic

Dipticul de tăblițe cerate

Salutări, prieteni ai călătoriei în timp!

Astăzi povestim despre tăblițele cerate medievale, apoi am să vă prezint proiectul meu de a crea un set pretabil, prin formă și ornamentică, folosirii în reconstituirea celei de-a doua jumătăți a secolului al XIV-lea.

Din cauza procesului relativ anevoios și costisitor de a produce pergamentul sau hârtia, tăblițele cerate au fost, încă din antichitate, principalul suport pentru scrierea temporară. Ele constau într-un plan de lemn, cu o adâncitură scobită, in care se turna ceară, uneori amestecată cu pigment de carbon, pentru închiderea culorii. Instrumentul de scris era stylus-ul, din fier, bronz, alamă, metale prețioase, os sau chiar lemn, cu un vârf ascuțit pentru a zgâria textul in ceară, iar celălalt capăt de forma unei spatule teșite, care juca rolul "radierei" - textul putea fi sters prin nivelarea stratului de ceară. Aceste tăblițe apar în diferite forme și mărimi. De obicei, apar în format rectangular sau ogival. Puteau fi de sine stătătoare sau legate intre ele, câte două sau în volume întregi. Unele ne parvin în mod clar ca obiecte de lux, cu coperți ornate complicat, cu sculpturi în fildeș, lemn nobil sau plăci din metal martelat.

Placă de tăbliță din fildeș, produsă în Paris, cca 1325-1350

Diptic cerat de producție britanică, secolul al XIV-lea (Metropolitan Museum of Art)

Diptic și stylus medievale, British Museum. 

          

              

Tăblițe și styli medievale descoperite la Novgorod (Muzeul de Istorie Novgorod)

Stylus descoperit la Østfold, Norvegia, 85 mm lungime

 Sursele medievale ni le menționează ca fiind folosite de meșteri sau comercianți, pentru calcule și contabilitate, în școli sau universități, inclusiv pentru a ține evidența anumitor plăți. Un exemplu ar fi registrele contabile ale spitalului din Enns, Austria. Două volume de tăblițe, din 1447 și 1500, au fost descoperite și analizate. Cel din urmă cuprinde zece tăblițe cu dimensiunea de 375x207 mm, împărțite vertical, în două. Jumătatea din stânga conține lista contribuabililor, pe pergament sau hârtie, lipită de suportul din lemn, iar pe jumătatea dreaptă, cerată, se notau sumele încasate, fiind actualizate periodic. Ceara este de albine, cu conținut de 5-10% de uleiuri vegetale și pigmenți de carbon.
Un alt exemplu de asemenea registre este oferit de celebra colecție de tăblițe cerate ale orașului Torun, din Polonia.

Tăblițele orașului Torun

Din inerție sau poate din rațiuni de continuitate a tradiției, tăblițele cerate au rămas în uz și după ce hârtia, produsă mai eficient, a început să fie folosită pe scară largă. Autoritatea minieră a salinei din Schwäbisch Hall a ținut registre cerate până la 1812, iar piața de pește din Rouen până după 1860.

Din fericire, dispunem și de numeroase surse imagistice, care ne transmit o varietate de forme, dimensiuni sau contexte în care tăblițele cerate au fost utilizate.

      

Reprezentări de tăblițe (în format diptic) în Codex Manesse (cca 1300-1340)

Inițială anluminată, codex din secolul al XIII-lea

       

Miniaturi din secolul al XIII-lea, reprezentând viziunea lui Hildegard von Bingen - tăblițe în format diptic și poliptic

       

Inițiala "E" în forma unui scrib - Commentarii in Somnium Scipionis, de Macrobius, folio 46v

Detaliu de anluminură, cca 1420, Bibliothèque Nationale Française

Iar acum, să trecem la proiectul meu!

Întâi de toate, am tăiat două plăci de lemn ogivale, cu dimensiunea de 10×15 cm, pe care le-am adâncit cu dalta, începând cu distanța de 1 cm de la margine. Le-am găurit în locurile marcate pentru legături, apoi le-am dat cu un baiț obținut din amestec de ulei de in și cerneală din coajă de nucă.

  

Am decupat o placuță de cupru, pe care am modelat, prin martelare, o icoană a Madonei cu Pruncul, în stil gotic. Plăcuța am prins-o de tăbliță cu ajutorul unor cuișoare foarte mici, din alamă.

     
     

Am topit, apoi, ceara de albine și am turnat-o în adânciturile tăblițelor. Ceara se topește foarte ușor, devenind la aproximativ 65°C un lichid vâscos, de consistenta mierii. Am nivelat-o încă fierbinte, cu truela de săpături! 

Am legat plăcuțele între ele, cu șnur de piele, cu placa ornamentală în exterior, pe post de copertă.

În continuare, am confecționat 4 styli din tijă de alamă aplatizată și torsionată prin forjare, la roșu. Cu această ocazie le multumesc prietenilor Andrei Mihai și  Radu Mureșan de la Asociația Terra Dacica Aeterna pentru lucrurile utile pe care le-am învățat de la ei!

Și iată rezultatul final!

Ne revedem în curând, cu mai multe piese de scriptorium! Păstrați istoria vie!